Rodica Mantescu,
valabil la 22-Aug-2009
Tags:
avantaje in natura,
bilete de odihna,
bilete de tratament si odihna
Intrebare: Cum trebuie sa reglementeze angajatorul acordarea de avantaje in natura, legate de concediul de odihna (care e un drept al tuturor salariatilor), astfel incat unii sa nu se simta discriminati fata de altii?
Conform contractului colectiv de munca exista posibilitatea decontarii unei parti din valoarea biletelor de tratament si odihna din fondul de 2% constituit asupra fondului de salarii realizate, astfel cum e prevazut si in Codul Fiscal. Nu exista alte prevederi legate de bilete de odihna si tratament, ci doar de acordarea unui ajutor (prima de vacanta) tuturor salariatilor.
Este posibila decontarea unei parti din valoarea costurilor turistice (cazare, masa, transport) a biletelor de odihna (nu tratament si odihna) din acelasi fond de 2%?
In situatia in care nu e posibil din 2%, ce reglementare trebuie sa faca angajatorul pentru a deconta totusi o parte din costurile acestor bilete de odihna?
Dorim sa stim daca este corect si legal ca numai o parte dintre salariati (cei care pleaca in concediu cu astfel de biletede odihna) sa beneficieze de astfel de avantaje la salariu, care chiar daca sunt impozitate, ele se regasesc, mai tarziu, in punctajul mediu anual la calculul cuantumului pensiei.
Nota: Raspunsul la aceasta intrebare este disponibil doar pentru utilizatorii inregistrati. Clic
aici pentru a te convinge de utilitatea raspunsurilor oferite de expertii Portalcontabilitate.ro
De ce sa imi fac cont?
- 125 de experti sunt la dispozitia ta 24 / 7 / 365!
- Ai acces la o baza de date cu 21233 intrebari si raspunsuri din contabilitate, fiscalitate, impozit pe salarii.
- Toate informatiile din portal iti stau la dispozitie oricand si din orice locatie!
- Accesul total in portal + consultanta personalizata te costa acum doar 4 lei/zi, TVA inclusa.
- NOU! Accesul total in portal + consultanta personalizata + Soft Legislativ EXCLUSIV pentru Contabili - Legis Plus Fiscalitate te costa acum doar 5,77 lei/zi, TVA inclusa.
- Consultanta oferita de specialistii Portalcontabilitate
Inregistreaza-te sau completeaza campurile de login pentru a avea acces la raspunsul articolului
Avantaje in natura. Bilete de odihna si tratament
Cod SMS
ACCES INSTANT platind prin SMS! Poti accesa raspunsul la o singura intrebare
platind prin SMS 7 Euro (+ TVA) . Pentru a primi codul de acces te rugam trimite cuvantul
PCR prin SMS la numarul de telefon
7467, apoi introdu codul de acces in casuta alaturata si apasa butonul
Trimite.
Adauga acest articol in site-ul tau
Newsletter PortalContabilitate.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul Portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "APROAPE TOTUL despre FACTURA"!!
» Pachete turistice acordate salariatilor.Venituri de natura salariala, impozitare de Elena Garofil, 19-Mai-2012 » Intrebari si raspunsuri » Impozitul pe salarii » Avantaje in natura » Avantaje in natura. Baza de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului si al indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate de Gabriela Dita, 02-Apr-2012 » Intrebari si raspunsuri » Impozitul pe salarii » Avantaje in natura » Avantaje primite cu plata partiala de Justinian Cucu, 28-Feb-2012 » Intrebari si raspunsuri » Impozitul pe salarii » Avantaje in natura » Tratament fiscal si contabil servicii medicale in beneficiul salariatilor de Dana Hristu, 27-Feb-2012 » Intrebari si raspunsuri » Impozitul pe salarii » Avantaje in natura » Sume de natura salariala de Irina Coma, 24-Feb-2012 » Intrebari si raspunsuri » Impozitul pe salarii » Avantaje in natura