Dobanzi imprumut nerezident. Neretinere la sursa a impozitului. Deductibilitate cheltuieli

Raspuns: Deoarece impozitul pe veniturile nerezidentilor nu este retinut la sursa la suma veniturilor brute obtinute de nerezident (art. 224 alin. 4 din Codul fiscal), dobanzile si comisioanele platite vor fi considerate venituri nete, iar determinarea impozitului se va face prin formula sutei micsorate, adica: suma efectiv platita x 16/(100-16) = impozit datorat. Formula sutei majorate se aplica in cazul TVA deoarece cota de TVA se aplica la o baza impozabila si se cumuleaza cu aceasta, spre deosebire de impozitele cu retinere la sursa, care se aplica la suma bruta.

Chiar daca prevederile contractuale nu permit societatii sa retina impozitul din dobanzile si comisioanele platite bancii nerezidente, el este datorat in virtutea prevederilor art. 11 din Codul civil conform carora nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri.

Ca atare, societatea va trebui sa calculeze (cu formula sutei micsorate), sa declare in D100 si sa achite impozitul pe veniturile nerezidentilor pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-au achitat dobanzile si comisioanele catre banca. De asemenea, impozitul va fi declarat si cu titlu informativ prin intermediul formularului D207, cu termen de depunere pana in ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, in instructiunile acestui formular precizandu-se ca se completeaza si se depune si de catre platitorii de venituri cu regim de retinere la sursa a impozitelor, atunci cand impozitul datorat de nerezident este suportat de catre platitorul de venit.

Impozitul pe veniturile nerezidentilor neretinut la sursa este cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit, aspect reglementat expres la art.25 alin. 4 lit. a din Codul fiscal.

Referitor la deducerea dobanzilor si comisioanelor aferente liniilor de credit pe termen lung contractate, acestea fac parte din costurile indatorarii, fiind deductibile limitat la calculul impozitului pe profit.

Astfel, potrivit art. 40 2 alin. 1, alin. 2 si alin. 4 din Codul fiscal, costurile excedentare ale indatorarii se deduc in limita anuala de 1.000.000 euro plus 30% din EBITDA ajustata fiscal (adica, diferenta dintre veniturile si cheltuielile inregistrate conform reglementarilor contabile aplicabile, in perioada fiscala de referinta, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale indatorarii, precum si sumele deductibile reprezentand amortizarea fiscala). In cazul in care EBITDA ajustata fiscal are valoare negativa sau zero, diferenta dintre costurile excedentare ale indatorarii si plafonul deductibil de 1.000.000 euro (sau 500.000 euro, dupa caz) este nedeductibila in perioada fiscala de referinta, dar cu posibilitatea reportarii in perioada urmatoare.

La randul sau, indicatorul costurile excedentare ale indatorarii reprezinta suma cu care costurile indatorarii (dobanzi, comisioane si alte cheltuieli aferente imprumuturilor si diferitelor forme de finantare) depasesc veniturile din dobanzi si alte venituri echivalente din punct de vedere economic, dupa cum reiese din definitiile de la art. 40 1 pct. 1 si pct. 2 din Codul fiscal.

Totodata, conform art. 40 2 alin. 4 din Codul fiscal, costurile excedentare ale indatorarii rezultate din tranzactii/operatiuni care nu finanteaza achizitia/productia imobilizarilor in curs de executie/activelor stabilite potrivit art. 18 1 alin. 3 si 12, respectiv art. 18 3 alin. 2 si 9 din Codul fiscal si care sunt efectuate cu persoane afiliate se deduc pana la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul in lei al sumei de 500.000 euro. Costurile totale excedentare ale indatorarii rezultate din tranzactii/operatiuni efectuate atat cu persoanele afiliate respective, cat si cu persoanele neafiliate, care pot fi deduse intr-o perioada fiscala, nu pot depasi plafonul deductibil reprezentat de echivalentul in lei al sumei de 1.000.000 euro, calculat la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal.

De asemenea, conform art. 40 2 alin. 7 din Codul fiscal costurile excedentare ale indatorarii care nu pot fi deduse in perioada fiscala de calcul pot fi reportate, fara limita de timp, in anii fiscali urmatori in aceleasi conditii de deducere.