Formularul 224 se modifica: noi deduceri pentru veniturile salariale din strainatate

A fost publicat in Monitorul Oficial nr. 319 din 22 aprilie 2026 Ordinul ANAF nr. 507/2026, prin care se modifica Ordinul nr. 3.780/2017 referitor la formularele utilizate in administrarea impozitului pe venit.
Schimbarea vizeaza actualizarea Formularului 224, utilizat pentru declararea veniturilor salariale obtinute din strainatate de persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania.
De ce a fost emis ordinul
Modificarea vine dupa aparitia OUG nr. 8/2026, care a schimbat regulile de calcul al impozitului lunar pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor la functia de baza.
Astfel, la stabilirea bazei de calcul a impozitului se iau in considerare noi deduceri suportate de angajati, in limitele prevazute de lege.
Ce sume devin deductibile
Din venitul net salarial pot fi scazute urmatoarele categorii de cheltuieli suportate de angajat, in limita echivalentului in lei a 400 euro/an:
1. Contributii la fonduri de pensii ocupationale
Sunt vizate contributiile la fondurile de pensii ocupationale reglementate de legislatia nationala sau administrate de entitati autorizate din state UE, SEE ori state aderente la codurile de liberalizare OECD.
2. Contributii la produse paneuropene de pensii personale
Se includ contributiile la produsele reglementate prin Regulamentul UE 2019/1238.
3. Investitii in ETF-uri si alte instrumente similare
Sunt deductibile sumele suportate de angajati pentru dobandirea de:
- actiuni;
- obligatiuni;
- titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv tranzactionabile (ETF).
Nu se includ costurile aferente tranzactiilor in plafonul de 400 euro.
Ce se modifica in Formularul 224
La sectiunea III „Modul de calcul al impozitului pe veniturile sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate” se introduc 3 randuri noi, pentru evidentierea acestor deduceri.
De asemenea, au fost actualizate si instructiunile de completare ale formularului.
De cand se aplica
Noua versiune a Formularului 224 se utilizeaza incepand cu veniturile aferente lunii martie 2026.
cel mai cunoscut site de consultanta fiscal-contabila din Romania
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici
Newsletter portalcontabilitate.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Procedura de corectare a erorilor contabile"!

Un produs marca 