Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Autentificare Inregistrare cont
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Portal actualizat la 25 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton
Contine toate actele normative din domeniu, actualizate la zi - parteneriat Legis
portalcontabilitate.ro Consultanta specializata pentru CONTABILI
Seminare online
vezi aici toate evenimentele >>>

Legea societatilor comerciale: ultimele modificari

28 Iul 2022
Ionut Jinga Realizat de
Ionut Jinga

consultant fiscal


Act normativ: Legea nr. 265/2022 privind registrul comertului si pentru modificarea si completarea altor acte normative cu incidenta asupra inregistrarii in registrul comertului

Publicare: in Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 26 iulie 2022.

Data intrarii in vigoare:  26 noiembrie 2022

Principalele modificari ale Legii nr. 31/1990

1. Actul constitutiv al societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata va cuprinde si:
  • modalitatea de adoptare a hotararilor adunarii generale a asociatilor, cu votul tuturor asociatilor, in cazul in care, datorita paritatii participarii la capitalul social, nu poate fi stabilita o majoritate absoluta.
  • modul de dizolvare si de lichidare a societatii; modalitatile de asigurare a stingerii pasivului sau de regularizare a lui in acord cu creditorii, in cazul dizolvarii fara lichidare, atunci cand asociatii sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societatii.
2. Cererea de inmatriculare a societatii NU va mai fi insotita de:
  • actele privind proprietatea, iar in cazul in care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate,  in cazul aporturilor in natura subscrise si varsate la constituire;
  • actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati;
  • declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a primilor administratori si, dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere si, daca este cazul, a primilor cenzori, ca indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege.
3. Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege. Pentru ca numirea unui administrator, director, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere sa fie valabila din punct de vedere juridic, persoana numita trebuie sa o accepte in mod expres.

Prin acceptarea mandatului, administratorii, membrii consiliului de administratie, directorii, membrii directoratului, cenzorii, iar prin incheierea contractului de prestari servicii, auditorul financiar isi asuma raspunderea pentru indeplinirea conditiilor pentru a detine si exercita aceasta functie, in contract fiind inclusa o clauza in acest sens.

4. Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale vor fi depuse in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate in registru. Acestea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Vechea prevedere lasa loc de interpretari ("Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale vor fi depuse in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionate in registru si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a")

5. In cazul SRL-urilor, pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv NU mai este este necesar votul tuturor asociatilor.

6. Hotararea adunarii generale privind majorarea capitalului social produce efecte numai in masura in care este dusa la indeplinire in termen de 18 luni de la data adoptarii.

7.  Se ABROGA prevederea potrivit careia, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile in care:
  • societatea nu si-a depus situatiile financiare anuale si, dupa caz, situatiile financiare anuale consolidate, precum si raportarile contabile la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in termenul prevazut de lege, daca perioada de intarziere depaseste 60 de zile lucratoare;
  • societatea nu si-a depus la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in termenul prevazut de lege, declaratia ca nu a desfasurat activitate de la constituire, daca perioada de intarziere depaseste 60 de zile lucratoare.
8.  Lista societatilor pentru care Oficiul National al Registrului Comertului urmeaza sa formuleze actiuni de dizolvare se afiseaza in Buletinul electronic al registrului comertului, cu cel putin 15 zile calendaristice inainte, si se transmite Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

9. Dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de dizolvare, Oficiul National al Registrului Comertului, prin registrator, la cererea societatii, a oricarei persoane interesate sau din oficiu, numeste, prin incheiere, un lichidator inscris in Tabloul practicienilor in insolventa. Remunerarea lichidatorului se face din averea societatii dizolvate sau, in lipsa, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii. Remuneratia lichidatorului este in cuantum fix de 1.500 lei, decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator in legatura cu lichidarea societatii urmand a se face, pentru situatia in care nu exista bunuri in averea societatii dizolvate, de catre Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania, la solicitarea lichidatorului.

10. Oficiul National al Registrului Comertului, prin registrator, constata intrunirea conditiilor pentru dizolvarea societatii in urmatoarele cazuri, la cererea oricarei persoane interesate sau din oficiu, in cazurile in care:
    
a) nu mai sunt indeplinite conditiile referitoare la sediul social, ca urmare a expirarii duratei actului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social ori transferului dreptului de folosinta sau proprietate asupra spatiului cu destinatie de sediu social;
    
b) a incetat activitatea societatii sau nu a fost reluata activitatea dupa perioada de inactivitate temporara, anuntata organelor fiscale si inscrisa in registrul comertului, perioada care nu poate depasi 3 ani de la data inscrierii in registrul comertului;
    
c) in cazul societatilor cu durata determinata, la expirarea duratei mentionate in actul constitutiv, daca procedura prevazuta la art. 227 alin. (2) nu este indeplinita.

11. In cazul fuziunii, actul modificator al actului constitutiv al societatii absorbante se inregistreaza in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi are sediul societatea. Acesta se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala societatii.
Publicitatea pentru societatile absorbite poate fi efectuata de societatea absorbanta.

12. De la data realizarii sale, fuziunea, respectiv divizarea poate fi declarata nula doar daca nu a fost supusa unui control de legalitate sau daca hotararea uneia dintre adunarile generale care au votat proiectul fuziunii sau al divizarii este nula ori anulabila.

13. Competenta de verificare a legalitatii fuziunii, sub aspectul procedurii pe care o urmeaza societatile participante la fuziune - persoane juridice romane sau societatile europene cu sediul social in Romania - si, daca este cazul, societatea nou-infiintata - persoana juridica romana sau societate europeana cu sediul social in Romania - apartine registratorului de registrul comertului unde sunt inmatriculate societatile persoane juridice romane sau societatile europene cu sediul social in Romania participante la fuziune, inclusiv societatea absorbanta, ori, daca este cazul, societatea nouinfiintata.

14. Proiectul comun de fuziune, vizat de registratorul de registrul comertului, se publica in Buletinul electronic al registrului comertului ori, dupa caz, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in extras, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale urmeaza a hotari asupra fuziunii.

15. In cazul fuziunii prin absorbtie, actul modificator se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala societatii.

16. Fuziunea produce efecte in cazul fuziunii prin absorbtie, de la data inregistrarii in registrul comertului a actului modificator al actului constitutiv, cu exceptia cazului in care, prin acordul partilor, se stipuleaza ca operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa ulterioara incheierii exercitiului financiar curent al societatii absorbante sau societatilor beneficiare si nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar incheiat al societatii sau societatilor care isi transfera patrimoniul, si controlul registratorului de registrul comertului.

17. Referitor la lichidarea societatii, numai dupa inregistrarea in registrul comertului lichidatorii vor exercita aceasta functie.
 
Lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult un an de la data inregistrarii in registrul comertului a mentiunii de dizolvare. Pentru motive temeinice, la cererea lichidatorului, oficiul registrului comertului poate prelungi acest termen de maximum trei ori, cu cate un an.
alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro

Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x