Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X

Autentificare cont

Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Recuperare user/parola

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Deblocare automata cont

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Autentificare Inregistrare cont
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Portal actualizat la 15 Decembrie 2019
Contine toate actele normative din domeniu, actualizate la zi - parteneriat Legis

Specialistii live


Obligatii fiscale la inchirierea a mai putin de 5 camere in scop turistic

valabil la 05 Aug 2019Conform legislatiei in vigoare!
Anca Ivanov Raspuns oferit de
Anca Ivanov
Expert contabil

Intrebare: O persoana fizica inchiriaza camere prin Booking.com BV si primeste lunar o factura din Olanda pentru plata comisioanelor in care este specificat "TVA-ul este supus regimului de taxare inversa".

Tot Booking.com este si intermediar al platilor cu cardul. Aceasta firma olandeza colecteaza banii turistilor de pe card si retine comisioanele procentuale din sumele incasate pentru intermediarea rezervarii si comisioanele de efectuare a platilor din sumele incasate de la clienti, urmand ca lunar sa efectueze o plata catre contul persoanei fizice din Romania cu diferenta ramasa intre sumele incasate de la turisti minus comisioanele datorate.

M-ar interesa ce declaratii si alte obligatii fiscale decurg din aceasta inchiriere prin Booking.com in scop turistic a mai putin de 5 camere din locuinta proprietate personala. Se incadreaza la impozitarea prin norme de venit?

Este necesar ca persoana fizica care inchiriaza camerele sa se inscrie cu un cod de TVA intracomunitar si sa plateasca TVA pentru factura lunara prin care plateste comisioanele catre Booking.com BV, respectiv si/sau sumele incasate lunar in contul bancar din Romania reprezentand diferenta intre incasari si comisioanele datorate Booking.com?

Sunt necesare D390, D301? Valoarea anuala a comisioanelor platite catre Booking.com este inferioara sumei de 10.000 Euro.

Raspuns: Veniturile obtinute de catre proprietar din inchirierea camerelor situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare in scop turistic cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv sunt considerate venituri din cedarea folosintei bunurilor. (art. 83 din Codul fiscal).

Conform art. 85 din Codul fiscal:
“(1) Contribuabilii care realizeaza venituri din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, datoreaza un impozit pe venitul stabilit ca norma anuala de venit.”

La acelasi articol se descriu obligatiile declarative si de plata referitoare la impozitul pe venit:

-    obligatia se depune la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pana la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a veniturilor, a declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice. In cazul in care contribuabilii incep sa realizeze in cursul anului venituri definite potrivit art. 83 alin. (3), au obligatia completarii si depunerii declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. II, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, pentru anul fiscal in curs.
-    Impozitul anual datorat se calculeaza prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final si se plateste integral la bugetul de stat pana la data de 15 martie inclusiv a anului fiscal urmator celui de realizare a venitului.
-    Contribuabilii care obtin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligatii de completare a Registrului de evidenta fiscala si de conducere a evidentei contabile.

Persoana fizica are dreptul, daca nu doreste sa fie impozitat cu norma de venit, sa opteze pentru impozitarea in sistem real – conform art. 86 din Codul fiscal.
In ceea ce priveste TVA pentru operatiuni intracomunitare, persoana fizica, deoarece primeste servicii  intracomunitare, este obligata sa obtina un cod de TVA valabil pentru operatiuni intracomunitare conform art. 317 din Codul fiscal.

Deoarece achizitioneaza servicii intracomunitare, plafonul este irelevant.

Plafonul de 10.000 de euro se aplica numai atunci cand este vorba despre achizitii intracomunitare de bunuri. Pentru servicii - conform art. 317, alin. (1), litera c) din Codul fiscal – este obligata sa se inregistreze inainte de primirea primului serviciu:

“(1) Are obligatia sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, conform prezentului articol:
(…)
c) persoana impozabila care isi are stabilit sediul activitatii economice in Romania, care nu este inregistrata si nu are obligatia sa se inregistreze conform art. 316 si care nu este deja inregistrata conform lit. a), b) sau d) ori a alin. (2), daca primeste de la un prestator, persoana impozabila stabilita in alt stat membru, servicii pentru care este obligata la plata taxei in Romania conform art. 307 alin. (2), inaintea primirii serviciilor respective;”

Persoana fizica ce obtine venituri din inchirerea in scop turistic a camerelor este o persoana impozabila d.p.d.v. al TVA chiar daca nu este o persoana juridica (vedeti definitia persoanei impozabile dpv al TVA la art. 269 din Codul fiscal).

Dupa obtinerea codului de TVA intracomunitar conform art. 317, la primirea fiecarei facturi de la Booking (sau alt prestator din UE – de ex. Google sau Facebook):

-    Va calcula TVA ca 19% x valoarea facturii fara TVA emise de prestator (TVA se calculeaza numai la valoarea serviciilor primite, indiferent de modalitatea de plata).
-    Va declara suma astfel calculata in decontul special 301 si o va plati pana pe 25 ale lunii urmatoare facturii
-    Va depune in acelasi termen declaratia 390
-    Declaratiile se depun numai pentru lunile in care se achizitioneaza serviciile intracomunitare.

Persoana fizica nu datoreaza TVA pe teritoriul Romaniei pentru veniturile incasate de ea, ci numai pentru serviciile (si achizitiile daca este cazul) intracomunitare pentru care furnizorul ii intocmeste o factura fara TVA.

alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro

Modificările tVa de la 1 ianuarie 2020

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Modificările tVa de la 1 ianuarie 2020"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x