Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Autentificare Inregistrare cont
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Portal actualizat la 19 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton
Contine toate actele normative din domeniu, actualizate la zi - parteneriat Legis
portalcontabilitate.ro Consultanta specializata pentru CONTABILI
Seminare online
vezi aici toate evenimentele >>>

OUG nr. 41/2022. Se instituie RO e-TRANSPORT. Pe cine vizeaza si de cand devine obligatorie declararea transporturilor

12 Apr 2022
Ionut Jinga Realizat de
Ionut Jinga

consultant fiscal


Act normativ: ORDONANTA DE URGENTA nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului national privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport si de abrogare a art. XXVIII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative

Publicare: in Monitorul official nr 356/11.04.2022

Principalele prevederi

Se instituie Sistemul national privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, denumit in continuare Sistemul RO e-Transport.

Cod UIT — codul unic generat de Sistemul RO e-Transport prin intermediul caruia se identifica bunurile aferente fiecarei relatii comerciale care face obiectul transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat;

Identificarea prin cod UIT — detinerea codului UIT pe tot timpul transportului de catre operatorul de transport rutier, in format fizic sau electronic, impreuna cu documentul care insoteste transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat.

Ce reprezinta sistemul RO e-Transport

1. Ansamblul de principii, reguli si aplicatii informatice avand drept scop monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul national, care permite autoritatilor competente determinarea potentialelor puncte de deturnare din sau in lantul de aprovizionare, pe baza codului UIT. Sistemul este gestionat de catre Ministerul Finantelor prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Centrul National pentru Informatii Financiare.

2. Sistemul RO e-Transport include:

a) module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri prin care sunt inregistrate datele referitoare la expeditor si beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitatile si contravaloarea bunurilor transportate, locurile de incarcare si descarcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum si codul UIT generat;

b) elemente de interconectare cu alte sisteme de monitorizare: camere de luat vederi, instrumente sau dispozitive pentru determinarea cantitatilor de produse transportate, precum si orice alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier;

c) componente software pentru analiza integrata a datelor.

3. Sistemul RO e-Transport se interconecteaza cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finantelor, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau Autoritatii Vamale Romane.

Pe masura dezvoltarii sistemelor informatice, Sistemul RO e-Transport se poate interconecta cu alte sisteme de monitorizare si control.

Pentru realizarea atributiilor specifice prevazute in actele normative, autoritatile sau institutiile publice pot avea acces la datele si informatiile din Sistemul RO e-Transport, pe baza de protocol incheiat in acest sens cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

4. Ministerul Finantelor, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Autoritatea Vamala Romana, monitorizeaza transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul national prin intermediul Sistemului RO e-Transport.

5. Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Centrul National pentru Informatii Financiare din cadrul Ministerului Finantelor pune la dispozitia utilizatorilor, in mod gratuit, modulele informatice, in vederea obtinerii codului UIT.

Cine declara in sistemul Ro e-Transport

6. Obligatia declararii in Sistemul RO e-Transport a datelor prevazute la pct. 2 lit a  referitoare la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revine urmatorilor utilizatori:

a) destinatarului inscris in declaratia vamala de import, respectiv expeditorului inscris in declaratia vamala de export, in cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul operatiunilor de import sau export, dupa caz;
b) beneficiarului din Romania, in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat;
c) furnizorului din Romania, in cazul tranzactiilor interne sau al livrarilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat, dupa caz;
d) depozitarului, in cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul tranzactiilor intracomunitare aflate in tranzit, atat pentru bunurile descarcate pe teritoriul Romaniei spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cat si pentru bunurile incarcate dupa depozitare sau dupa formarea unui nou transport pe teritoriul national din una sau mai multe partide de bunuri.

7. Utilizatorii prevazuti la pct. 6 sunt obligati sa puna la dispozitia operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate, direct sau prin intermediul organizatorului transportului, dupa caz, pana cel tarziu la prezentarea vehiculului in punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea in Romania sau la locul de import, respectiv la punerea efectiva in miscare a vehiculului, dupa caz. Codul UIT este inscris in mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil si fara stersaturi sau adaugari.

8. Prin intermediul Sistemului RO e-Transport se notifica informatii catre partile implicate in transportul pe teritoriul national al bunurilor cu risc fiscal ridicat.

9. Utilizatorii prevazuti la pct. 6 declara in sistemul RO e-Transport, prin optiune, datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

10. Incepand cu data de 1 iulie 2022, utilizatorii prevazuti la pct. 6 sunt obligati sa declare in Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, astfel incat sa poata fi identificate prin codul UIT.

11. Conducatorul vehiculului de transport este obligat sa prezinte, la solicitarea organelor competente din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau al Autoritatii Vamale Romane, documentele care insotesc transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat.

12. Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevazuti la pct. 6 pot declara in Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat, cu maximum 3 zile calendaristice inainte de data declarata pentru inceperea transportului, dar pana la prezentarea in punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea in Romania sau la locul de import, respectiv punerea efectiva in miscare a vehiculului, dupa caz.

13. Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, incepand cu data declarata pentru inceperea transportului. Utilizarea de catre operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisa.

14. Este interzisa modificarea datelor inregistrate in Sistemul RO e-Transport referitoare la transporturile de bunuri dupa prezentarea in punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea in Romania sau la locul de import, respectiv dupa punerea efectiva in miscare a vehiculului, dupa caz.

15. Este interzisa descarcarea pe teritoriul Romaniei a bunurilor care fac obiectul tranzactiilor intracomunitare aflate in tranzit, cu exceptia celor care fac obiectul depozitarii sau formarii unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri.

16. In cazul in care sunt transportate atat bunuri cu risc fiscal ridicat, cat si alte bunuri care nu fac parte din categoria celor cu risc fiscal ridicat stabilite in acest sens prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, utilizatorii prevazuti la pct. 6 au obligatia sa declare in Sistemul RO e-Transport datele aferente transporturilor pentru toate bunurile transportate, iar codul UIT sau codurile UIT insotesc documentul de transport aferent acestora.

Contraventii

17. Urmatoarele fapte constituie contraventii, daca nu sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni:

Nerespectarea prevederilor ordonantei de urgenta se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 de lei la 50.000 de lei in cazul persoanelor fizice sau cu amenda de la 20.000 de lei la 100.000 de lei in cazul persoanelor juridice. Pentru unele contraventii se poate dispune si confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.

Unele contraventii se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

18. Constatarea si aplicarea sanctiunilor se fac de catre persoanele imputernicite din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau al Autoritatii Vamale Romane.

Contraventiilor le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind  regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Dispozitii finale

Procedura de aplicare a prezentei ordonante de urgenta si categoriile de vehicule rutiere utilizate pentru transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul monitorizarii se stabilesc prin ordin comun al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si al Autoritatii Vamale Romane, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emis in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se stabilesc bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizarii prin Sistemul RO e-Transport.

Fac exceptie de la prevederile prezentei ordonante de urgenta transporturile de bunuri destinate misiunilor diplomatice si oficiilor consulare, precum si organizatiilor internationale, fortelor armate ale statelor membre NATO, Uniunii Europene, statelor membre ale Parteneriatului pentru Pace sau statelor cu care Romania a incheiat acorduri in domeniu sau ca urmare a executarii contractelor clasificate potrivit legii sau a executarii contractelor de achizitie publica care necesita impunerea, potrivit dispozitiilor legale, a unor masuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esentiale de securitate ale statului.

Prevederile pct. 17 si 18 intra in vigoare la data de 1 iulie 2022.

alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro

Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x