Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Autentificare Inregistrare cont
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Portal actualizat la 24 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton
Contine toate actele normative din domeniu, actualizate la zi - parteneriat Legis
portalcontabilitate.ro Consultanta specializata pentru CONTABILI
Seminare online
vezi aici toate evenimentele >>>

OUG nr. 130/2020. Masurile de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile

07 Aug 2020
Ionut Jinga Realizat de
Ionut Jinga

consultant fiscal


Act normativ: Ordonanta de urgenta nr. 130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene

Publicare: in Monitorul Oficial, Partea I nr. 705 din 06 august 2020

Necesitatea aparitiei acestei ordonante de urgenta a fost contextul actual al crizei provocate de COVID-19, care a determinat diminuarea activitatii pentru o serie de companii sau chiar interzicerea activitatii prin ordonante militare pe perioada starii de urgenta, respectiv ingradirea activitatii pe perioada starii de alerta.

Sub ce forma se acorda ajutoarele

a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub forma de suma forfetara;
b) granturi pentru capital de lucru acordate sub forma de suma forfetara si in procent din cifra de afaceri;
c) granturi pentru investitii productive acordate din fonduri externe nerambursabile.

Beneficiarii Programului

- intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri), care beneficiaza de toate formele de ajutor prevazute in acest program’
- persoanele fizice autorizate si cabinetele medicale individuale, numai pentru microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub forma de suma forfetara.  

Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile

Valoarea este de 2.000 euro si se acorda o singura data, sub forma de suma forfetara.

Se acorda pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat incheiat cu urmatoarele categorii de beneficiari:
a) intreprinderile mici si mijlocii care fac dovada prin situatiile financiare depuse ca nu detin salariati cu contract individual de munca la data de 31 decembrie 2019;
b) PFA, ONG-uri cu activitate economica in unul din domeniile de activitate prevazute in anexa nr 1 la OUG 130/2020.
c) PFA/CMI, daca au fost implicate in transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea si tratamentul pacientilor diagnosticati cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2020 . In acest sens se va completa un formular anexa la cererea de finantare emis de unitatea sanitara unde a prestat serviciul beneficiarul/directia de sanatate publica judeteana, dupa caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului.

Microgranturile se acorda, pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care indeplinesc urmatoarele conditii cumulative:

a) au desfasurat activitate curenta/operationala pe perioada a cel putin unui an calendaristic inainte de data depunerii cererii de finantare, cu exceptia PFA/CMI pentru care inceperea activitatii poate sa fi avut loc pana la data de 1 februarie 2020;
b) au obtinut o cifra de afaceri in exercitiul financiar anterior depunerii cererii de finantare de cel putin echivalentul in lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finantare;
c) isi mentin activitatea pe o perioada de cel putin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub forma de microgrant.

Care sunt categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate din microgranturi

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, marfuri, precum si alte categorii de stocuri necesare activitatii curente/operationale desfasurate de beneficiari;
b) datorii curente si restante fata de furnizorii curenti, inclusiv fata de furnizorii de utilitati potrivit contractelor incheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe baza de contract incheiat;
d) cheltuieli privind achizitia de servicii si reparatii necesare activitatii curente de baza, cu exceptia serviciilor de consultanta, studii si alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curenta;
e) cheltuieli privind echipamentele de protectie medicala, inclusiv materiale de dezinfectie pentru protectia impotriva raspandirii virusului SARS-CoV- 2;
f) cheltuieli privind achizitia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activitatii curente;
g) cheltuieli privind achizitia de echipamente, utilaje, instalatii, tehnologii, dotari independente necesare pentru reluarea activitatii;
h) cheltuieli privind plata datoriilor catre bugetul statului.

Granturi pentru capital de lucru

Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizeaza pe baza de cota procentuala din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor a caror activitate a fost afectata de raspandirea virusului SARS-CoV-2 sau a caror activitate a fost interzisa sau redusa prin ordonante militare pe perioada starii de urgenta si/sau pe perioada starii de alerta, in conditiile specifice prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.

Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabileste astfel:

a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferenta anului 2019 cuprinsa intre 5.000 si 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferenta anului 2019 cuprinsa intre 13.501 si 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabileste in procent de 15% din cifra de afaceri si nu poate depasi suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul in euro de peste 1 milion de euro, valoarea maxima a ajutorului este de 150.000 euro.

De retinut: Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinantarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, in procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.

Granturile pentru capital de lucru se acorda, pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentara si alte activitati asimilate acesteia, servicii din domeniul transporturilor, agentiilor de turism, editurilor/librariilor/bibliotecilor, industriilor creative, precum si al organizarilor de evenimente a caror activitate curenta a fost afectata de raspandirea virusului SARS-CoV-2 sau a caror activitate a fost interzisa ori redusa prin ordonante militare pe perioada starii de urgenta si/sau pe perioada starii de alerta. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevazuta in anexa nr. 2 la OUG 130/2020.

Conditiile de indeplinit pentru beneficiari pentru a primi granturi pentru capital de lucru

a) au obtinut certificat de situatii de urgenta in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare, cu modificarile ulterioare;
b) au inregistrat profit operational din activitatea curenta (din activitatea de exploatare), in unul din ultimele doua exercitii financiare inainte de depunerea cererii de finantare pentru obtinerea grantului, potrivit situatiilor financiare depuse;
c) dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru in procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizarii grantului pentru capital de lucru;
d) mentin sau, dupa caz, suplimenteaza numarul de salariati, fata de data depunerii cererii, pe o perioada de minimum 6 luni, la data acordarii granturilor, cu exceptia situatiilor in care contractele individuale de munca sunt incheiate pentru sezonieri sau/si zilieri.

Atentie: MEEMA va elibera in perioada 1 august-15 septembrie 2020, certificate de situatii de urgenta, la cerere, operatorilor economici a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19 in perioada starii de urgenta.

Certificatul pentru situatii de urgenta emis de catre MEEMA constata in baza declaratiei pe propria raspundere ca operatorul economic a inregistrat diminuarea veniturilor sau a incasarilor cu minimum 25% in luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie 2020 sau intreruperea partiala sau totala a activitatii ca efect al deciziilor emise de autoritatile publice competente pe perioada starii de urgenta decretate.

Ce cheltuieli pot sustine granturile pentru capital de lucru

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, marfuri, precum si alte categorii de stocuri necesare activitatii curente/operationale desfasurate de beneficiari;
b) datorii curente si restante fata de furnizorii curenti, inclusiv fata de furnizorii de utilitati, potrivit contractelor incheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe baza de contract incheiat;
d) cheltuieli privind achizitia de servicii necesare activitatii curente, cu exceptia serviciilor de consultanta, studiilor si altor categorii de servicii indirecte;
e) cheltuieli privind echipamentele de protectie medicala, inclusiv materiale de dezinfectie pentru protectia impotriva raspandirii virusului SARS-CoV-2;
f) cheltuieli privind achizitia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluarii activitatii curente;
g) cheltuieli privind achizitia de echipamente, utilaje, instalatii, tehnologii, dotari independente necesare reluarii activitatii;
h) cheltuieli privind plata datoriilor catre bugetul statului.

Granturi pentru investitii acordate IMM-urilor

Reprezinta sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care implementeaza investitii in domeniul curent de activitate sau intr-un domeniu diferit de activitate, necesare pentru:

a) extinderea capacitatilor de productie existente, precum si pentru extinderea capacitatilor de prestari servicii;
b) realizarea de unitati noi ale capacitatilor de productie existente, precum si pentru realizarea unor unitati noi de prestare servicii;
c) reabilitarea/modernizarea unitatilor de productie existente, precum si pentru reabilitarea/modernizarea unor unitati noi de prestare servicii.

Granturile pentru investitii se acorda pe proiect si beneficiar si au o valoare cuprinsa intre 50.000 euro si 200.000 euro, in functie de nevoile de finantare ale proiectelor de investitii depuse. Granturile pentru investitii nu includ cofinantarea proprie a beneficiarilor stabilita in procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat de catre beneficiarii din regiunile mai putin dezvoltate si 30% din valoarea grantului solicitat de catre beneficiarii din regiunea Bucuresti-Ilfov.

Domeniile de investitii sustinute din fonduri externe nerambursabile si din cofinantarea bugetului de stat includ:

a) industria alimentara, panificatie, patiserie si alte activitati asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distributie si ambalare;
b) industria auto si servicii specifice auto, inclusiv servicii de reparatii si spalatorii auto si altele asemenea;
c) energie si echipamente/tehnologii/utilaje pentru eficienta energetica;
d) constructii, materiale de constructii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii in constructii;
e) servicii de transport, inclusiv servicii de transport international;
f) servicii de ingrijire si intretinere corporala;
g) servicii de reparatii si intretinere;
h) turism, pensiuni turistice, hoteluri, restaurante si servicii de agrement, inclusiv infrastructura specifica de agrement;
i) confectii metalice/lemn/mobilier;
j) confectii textile/pielarie;
k) industria farmaceutica si echipamente medicale, inclusiv depozite medicale pentru interventii in situatii de urgenta;
l) industrii creative, inclusiv din domeniul culturii si serviciilor creative;
m) servicii de educatie: crese si gradinite, scoli;
n) servicii de sanatate: cabinete medicale, echipamente medicale, dispozitive medicale si altele asemenea;
o) comert.

Lista domeniilor de activitate eligibile este prevazuta la anexa nr. 3 la OUG 130/2020.

Granturile pentru investitii se acorda IMM-urilor, pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat.

Conditii de indeplinit pentru a beneficia de granturi pentru investitii

a) au avut activitate curenta/operationala desfasurata de minimum un an inaintea depunerii cererii de finantare;
b) au inregistrat profit operational din activitatea curenta, respectiv din activitatea de exploatare in unul din exercitiile financiare din ultimii 2 ani inainte de depunerea cererii de finantare;
c) se angajeaza sa asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv sa asigure desfasurarea activitatii operationale/curente pentru o perioada de minimum 3 ani dupa expirarea duratei de implementare a proiectului;
d) realizeaza minimum 50% din valoarea veniturilor planificate in cadrul planului de afaceri anexa la cererea de finantare in primii 2 ani de durabilitate, iar diferenta pana la sfarsitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;
e) dispun de cofinantare proprie a proiectului in procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investitii solicitat pentru finantare pentru regiunile mai putin dezvoltate, iar pentru regiunea Bucuresti-Ilfov, de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finantare;
f) se angajeaza sa prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investitiile pentru care se solicita ajutor de stat.

Criteriile de selectie la finantare a proiectelor de investitii se stabilesc prin grija AM-POC, sunt prevazute in anexa nr. 4 la OUG 130/2020.

Atentie! Proiectele de investitii sunt selectate la finantare in ordinea descrescatoare a punctajelor si in limita bugetului aprobat potrivit schemei de ajutor de stat la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare a Romaniei. La punctaje egale, departajarea se va face in functie de procentul cofinantarii, valoarea cifrei de afaceri si ordinea inscrierii aplicatiei.

Ce cheltuieli pot fi sustinute din granturile pentru investitii

a) cheltuieli cu realizarea/achizitia constructiilor, achizitia de echipamente, inclusiv IT&C, tehnologii software, utilaje, instalatii, tehnologii, dotari independente, mobilier de birou si mobilier specific, achizitia de terenuri in limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului, cheltuieli cu consultanta si proiectarea, managementul de proiect, asistenta tehnica, dirigentia de santier, cheltuieli de sistematizare si amenajare teritoriala a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordarea la utilitati, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la targuri, evenimente, conferinte, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuala, active necorporale referitoare la brevete de inventie, marci de produse, software necesar desfasurarii activitatii, precum si orice alte categorii de cheltuieli care sunt in legatura cu proiectul de investitii care face obiectul contractului de finantare;
b) cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate interventiei pentru situatii de urgenta;
c) cheltuieli cu achizitia de echipamente, inclusiv echipamente IT&C, tehnologii software, tehnologii, utilaje, instalatii, dotari independente, mobilier de birou si mobilier specific, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe pentru unitatile de productie/prestari servicii existente, precum si active necorporale referitoare la brevete de inventie, marci de produse, software necesar desfasurarii activitatii.

Beneficiarii de granturi pentru investitii productive din domeniul serviciilor de transport pot utiliza fonduri externe nerambursabile si pentru finantarea urmatoarelor categorii de cheltuieli:

a) cheltuieli cu reabilitarea/modernizarea/extinderea si/sau realizarea unor depouri pentru mijloacele de transport din dotare sau pentru cele care urmeaza a se achizitiona;
b) cheltuieli cu achizitia de mijloace de transport pentru transport persoane si marfuri necesare pentru desfasurarea activitatilor de transport, cu exceptia mijloacelor de transport in regim de taxi sau a celor care sunt destinate activitatilor administrative ale operatorului economic ori activitatilor de transport in interes propriu al acestora;
c) cheltuieli privind dotarea mijloacelor de transport existente cu echipamente si tehnologii care conduc la imbunatatirea confortului/calitatii serviciilor de transport persoane si marfuri prestate.
Important!  Din granturile pentru investitii nu se finanteaza:
a) cereri de finantare care au drept obiect realizarea unor servicii de consultanta, studii sau alte activitati asimilate acestora;
b) cereri de finantare care au drept obiect sedii de birouri sau alte activitati destinate investitiilor imobiliare pentru inchirierea de birouri/concesionarea sau orice alte forme de valorificare ale acestora;
c) orice alte cereri de finantare care nu sunt in legatura cu domeniile de investitii prevazute de ordonanta.

alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro

Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x