Buna ziua! Sunt Simona, Asistentul tau personal.
Click daca ai nevoie de ajutor!
X
Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Autentificare Inregistrare cont
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Portal actualizat la 28 Aprilie 2024
Un produs marca Rentrop&Straton
Contine toate actele normative din domeniu, actualizate la zi - parteneriat Legis
portalcontabilitate.ro Consultanta specializata pentru CONTABILI
Seminare online
vezi aici toate evenimentele >>>

  • Subiectul saptamanii
  • Corelatie balanta
    La sfarsit de decembrie am avut monografie contabila 332=712 cu suma de 23.163lei, iar in ianuarie 2024 am facut 712=332 cu suma de 23.163lei Problema e ca nu imi da in balanta venituri minus cheltuieli, imi scade suma de 23.163 lei pe i...
    mai mult

Procedura de eliberare a certificatului privind TVA pentru mijloacele de transport cumparate din UE

12 Sep 2022
Ionut Jinga Realizat de
Ionut Jinga

consultant fiscal


Act normativ: ORDINUL ANAF nr. 1611/2022 pentru aprobarea Procedurii de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, precum si pentru aprobarea unor formulare

Publicare: in Monitorul oficial nr. 891/09.09.2022

Principalele prevederi

1. Se aproba Procedura de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport.

2. Se aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:
a) „Cerere de eliberare a Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”,
b) „Certificat privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”;
c) „Referat privind analiza Cererii de eliberare a Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”.

3. La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.193/2011 pentru aprobarea modelului si continutului formularelor „Certificat privind atestarea platii taxei pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport” si „Certificat”, precum si a procedurii de eliberare a acestora, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 698 din 3 octombrie 2011.

PROCEDURA de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport

I. Dispozitii generale

1. Prezenta procedura se aplica pentru eliberarea certificatelor necesare inmatricularii in Romania a mijloacelor de transport achizitionate din statele membre ale Uniunii Europene de catre persoanele care nu sunt inregistrate si care nu trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania conform art. 316 din Codul fiscal.

2. Prezenta procedura nu se aplica pentru achizitiile intracomunitare de mijloace de transport efectuate de persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania conform art. 316 din Codul fiscal.

3. Prezenta procedura nu se aplica pentru mijloacele de transport achizitionate din Romania sau importate din afara Uniunii Europene.
 
4. Mijloace de transport noi sunt, potrivit art. 266 alin. (3) din Codul fiscal:  
a) vehiculele terestre cu motor a carui capacitate depaseste 48 cm3 sau a carui putere depaseste 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu conditia sa nu fi fost livrate cu mai mult de 6 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat deplasari care depasesc 6.000 km;
b) navele care depasesc 7,5 m lungime, cu conditia sa nu fi fost livrate cu mai mult de 3 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat deplasari a caror durata totala depaseste 100 de ore, cu exceptia navelor atribuite navigatiei in largul marii si care sunt utilizate pentru transportul de calatori/bunuri cu plata sau pentru activitati comerciale, industriale sau de pescuit, precum si a navelor utilizate pentru salvare ori asistenta pe mare sau pentru pescuitul de coasta;
c) aeronavele a caror greutate la decolare depaseste 1.550 kg, cu conditia sa nu fi fost livrate cu mai mult de 3 luni de la data intrarii in functiune sau sa nu fi efectuat zboruri a caror durata totala depaseste 40 de ore, cu exceptia aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizeaza in principal transport international de persoane si/sau de bunuri cu plata.

5. In sensul prezentei proceduri, prin solicitanti ai unor certificate care sa ateste plata taxei pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, se intelege:

a) persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent daca sunt sau nu inregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi, taxabila in Romania;
b) persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, dar care sunt sau ar trebui sa fie inregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi in sensul art. 266 alin. (3) din Codul fiscal, taxabila in Romania.

6. In sensul prezentei proceduri, prin solicitanti ai unor certificate care sa ateste ca nu datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania, se intelege:

a) persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, indiferent daca sunt sau nu inregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care realizeaza in Romania o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi, care nu este impozabila in Romania ;
b) persoanele neimpozabile care, cu ocazia schimbarii de resedinta, realizeaza un transfer de mijloace de transport noi din alt stat membru in Romania, daca la momentul livrarii nu a putut fi aplicata scutirea prevazuta la echivalentul din legislatia altui stat membru al art. 294 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, avand in vedere faptul ca respectivul transfer nu determina o achizitie intracomunitara de bunuri in Romania;
c) persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal, care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi;
d) persoanele care nu sunt inregistrate si care nu au obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 316, dar care sunt sau ar trebui sa fie inregistrate conform art. 317 din Codul fiscal, care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport care nu sunt noi.
 
7. Organul fiscal competent este organul fiscal in a carui raza teritoriala solicitantul isi are domiciliul fiscal sau in a carui evidenta acesta se afla inregistrat ca platitor de impozite si taxe.

8. Toate documentele depuse la organul fiscal potrivit prezentei proceduri intocmite intr-o limba straina trebuie insotite de traduceri in limba romana certificate de traducatori autorizati.

II. Solicitarea Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport

9. Pentru a solicita eliberarea formularului „Certificat privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”, care sa ateste fie plata taxei pe valoarea adaugata, fie ca nu se datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania, pentru achizitia intracomunitara a unui mijloc de transport, persoanele care au efectuat achizitia intracomunitara de mijloace de transport, trebuie sa depuna o cerere la organul fiscal competent, potrivit modelului de mai jos:





10.1. Solicitantul unui certificat care sa ateste plata taxei pe valoarea adaugata,  depune cererea de eliberare a certificatului dupa depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adaugata si achitarea taxei datorate.

10.2. Modelul si continutul formularului (301) Decont special de taxa pe valoarea adaugata sunt aprobate prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Decontul se depune la organul fiscal competent inainte de inmatricularea in Romania a mijlocului de transport, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare.

10.3. Persoanele mentionate la pct. 5 care efectueaza o achizitie intracomunitara de mijloace de transport trebuie sa achite taxa pe valoarea adaugata in Romania pana la data la care au obligatia depunerii Decontului special de taxa pe valoarea adaugata.

11.1. Cererea se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin posta sau direct la organul fiscal competent.

11.2. Contribuabilii/Platitorii persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, precum si persoane fizice care desfasoara o profesie liberala sau exercita o activitate economica in mod independent in una dintre formele prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 182/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, depun cererea prin mijloace electronice de transmitere la distanta, respectiv prin inrolarea in sistemul de comunicare electronica dezvoltat de Ministerul Finantelor/Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

12.1. Solicitantul unui certificat privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiei intracomunitare a unei nave sau aeronave, depune cererea prevazuta la pct. 9, insotita de documentul de achizitie din statul membru a mijlocului de transport, de documentul din care sa rezulte data primei inmatriculari a mijlocului de transport si, dupa caz, de orice alte documente din care rezulta ca nu se datoreaza TVA in Romania pentru respectiva achizitie.

12.2. Solicitantul unui certificat care sa ateste ca nu datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania, pentru situatia in care are loc un transfer al mijlocului de transport nou dintr-un alt stat membru in Romania, depune cererea prevazuta la pct. 9, insotita de dovada schimbarii resedintei.

III. Eliberarea Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport

13. Pe baza cererii si a documentatiei depuse de solicitant, a informatiilor existente in evidenta fiscala a organului fiscal, precum si a informatiilor obtinute ca urmare a protocolului de colaborare incheiat intre Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Regia Autonoma „Registrul Auto Roman”, dupa caz, compartimentul cu atributii in gestionarea declaratiilor fiscale (compartiment de specialitate), analizeaza daca mijlocul de transport se incadreaza sau nu in categoria mijloacelor de transport noi, in sensul art. 266 alin. (3) din Codul fiscal, si daca se datoreaza sau nu se datoreaza taxa pe valoarea adaugata pentru respectiva achizitie intracomunitara in Romania.

14. In situatia in care din documentatia prezentata sau din informatiile detinute de organul fiscal rezulta ca persoana prevazuta la pct. 5 lit. b) sau la pct. 6 lit. d) ar trebui sa fie inregistrata in scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal, organul fiscal procedeaza, anterior eliberarii certificatului solicitat, la inregistrarea, din oficiu, in scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal si procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, aprobata prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

15.1. Pentru solutionarea cererii de eliberare a Certificatului care sa ateste plata taxei pe valoarea adaugata, compartimentul de specialitate intocmeste o nota de serviciu pe care o transmite compartimentului cu atributii de evidenta pe platitori. Compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori verifica in evidenta fiscala efectuarea stingerii taxei pe valoarea adaugata aferente fiecarui decont si comunica compartimentului de specialitate informatii cu privire la stingerea integrala a acestei obligatii fiscale. In cazul in care stingerea a fost efectuata partial, compartimentul cu atributii de evidenta pe platitori comunica compartimentului de specialitate faptul ca obligatia fiscala nu a fost stinsa.

15.2. Rezultatul analizei efectuate de compartimentul de specialitate se consemneaza in Referatul privind analiza Cererii de eliberare a Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport.

16. In situatia in care a fost achitata taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiei intracomunitare a mijlocului de transport, compartimentul de specialitate intocmeste Certificatul privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, avand bifata casuta „a fost achitata taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiei intracomunitare a mijlocului de transport”.

CERTIFICAT privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport

Ca urmare a Cererii nr. ......................... din data de .....................
se certifica prin prezentul ca:

Denumirea/Numele si prenumele ............................................................................................................................................
Cod de identificare fiscala/Cod numeric personal .....................................................................................................................
Domiciliul fiscal:
Localitatea ......................................., str. ............................. nr. ......, bl. ....., ap. ......, et. ..........., judetul/sectorul ...........

[_] a achitat taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiei intracomunitare a mijlocului de transport
[_] nu datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania pentru achizitia intracomunitara a mijlocului de transport/transferul
mijlocului de transport nou dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene in Romania

Datele de identificare ale mijlocului de transport
..............................................................................

S-a eliberat prezentul certificat in scopul inmatricularii mijlocului de transport in Romania, in conditiile prevazute de art. 324 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si de pct. 104 alin. (1) din titlul VII „Taxa pe valoarea adaugata” al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.

Conducatorul unitatii fiscale
.........

17. Daca din informatiile detinute/primite de organul fiscal nu rezulta toate elementele necesare pentru emiterea Certificatului privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, compartimentul de specialitate poate solicita contribuabilului prezentarea de documente suplimentare.

18.1. In situatia in care, ca urmare a analizei efectuate de organul fiscal pentru solutionarea unei cereri de eliberare a unui certificat, fie care sa ateste plata taxei pe valoarea adaugata, fie din care sa rezulte ca nu se datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania, organul fiscal constata ca achizitia intracomunitara a mijlocului de transport este taxabila in Romania conform titlului VII din Codul fiscal, iar solicitantul nu a depus Decontul special de taxa pe valoarea adaugata si/sau nu a achitat taxa pe valoarea adaugata datorata, compartimentul de specialitate notifica solicitantul ca operatiunea efectuata este o operatiune pentru care se datoreaza TVA in Romania si pentru care are obligatia sa depuna Decontul special de taxa pe valoarea adaugata si sa plateasca taxa pe valoarea adaugata.
 
18.2. Dupa inregistrarea Decontului special de taxa pe valoarea adaugata si dupa achitarea TVA in Romania de catre solicitant, compartimentul de specialitate aplica in mod corespunzator dispozitiile pct. 16.

19. Daca din analiza efectuata rezulta ca achizitia intracomunitara de mijloace de transport nu este taxabila in Romania, respectiv transferul mijlocului de transport nou din alt stat membru al Uniunii Europene in Romania nu determina o achizitie intracomunitara de bunuri in Romania, compartimentul de specialitate intocmeste Certificatul privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, avand bifata casuta „nu se datoreaza taxa pe valoarea adaugata in Romania pentru achizitia intracomunitara a mijlocului de transport”.

20. Certificatul privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, se elibereaza in maximum 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii.

21. Certificatul privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, se emite cu ajutorul aplicatiei informatice puse la dispozitie de Centrul National pentru Informatii Financiare, in doua exemplare.

22. Un exemplar al Certificatul privind taxa pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, se comunica contribuabilului, iar al doilea se arhiveaza la dosarul fiscal al contribuabilului.
alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro

Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x